Actualizat la data de: 22/03/2021 la ora 18:13
„Muzeul Țăranului din Flămânzi” readuce în atenția publicului date despre importanța Răscoalei de la 1907, dar în același timp încearcă să reconstituie universul țăranului flămânzean, cu tot ceea ce înseamnă acesta: tradiții, port popular, ocupații, ritualuri ale vieții. În același timp, muzeul are ca scop promovarea orașului Flămânzi pe harta turistică. Flămânzi-ul reprezintă un nume cu rezonanță istorică, fiind cunoscut mai ales ca locul de unde a pornit Răscoala de la 1907, eveniment în cinstea căruia a existat un muzeu în localitate („Muzeul Răscoalei 1907”), dar care din păcate a ars în anul 1981. Pentru actualul muzeu avem turul virtual în următorul link: https://real-tour-ro.captur3d.io/view/primaria-flamanzi/muzeul-taranului-din-flamanzi?fbclid=IwAR1mUVQbWfuZoSsuWEEDXalYN-bizrF8PfraHHVPg3VIeENNa0sPgYHCeZE
Nou înființatul „Muzeu al Țăranului din Flămânzi” (deschis pe 1 decembrie 2016) readuce în atenția publicului date despre importanța Răscoalei de la 1907, dar în același timp încearcă să reconstituie universul țăranului flămânzean, cu tot ceea ce înseamnă acesta: tradiții, port popular, ocupații, ritualuri ale vieții. În același timp, muzeul are ca scop promovarea orașului Flămânzi pe harta turistică. Flămânzi-ul reprezintă un nume cu rezonanță istorică, fiind cunoscut mai ales ca locul de unde a pornit Răscoala de la 1907, eveniment în cinstea căruia a existat un muzeu în localitate („Muzeul Răscoalei 1907”).
Misiunea muzeului putem spune că se împarte în două părți, care oarecum se întrepătrund: cea legată de istorie și cea legată de etnografie. În primul rând, pe partea de istorie, muzeul are misiunea, dar și datoria de a face „lumină” în ceea ce privește Răscoala de la 1907. Acest subiect istoric a fost dezbătut și folosit înainte de 1989 în propaganda comunistă, scriindu-se mult în cărțile și manualele de istorie, dar și în ziarul Scânteia despre asuprirea și exploatarea „burghezo-moșierească” pe care au îndurat-o țăranii pe vremea regimului capitalist. Regimul comunist ar fi fost cel care i-a eliberat pe țărani și le-a adus bunăstarea, comuniștii folosindu-se de Răscoală pentru a scoate în evidență faptul că nivelul de trai al țărănimii este mult mai ridicat față de 1907, de când sunt ei la putere. Au fost multe exagerări din partea comuniștilor și în ceea ce privește amploarea Răscoalei, și mai ales în ceea ce privește numărul morților, 11000 de țărani. După 1989 Răscoala de la 1907 a fost trecută sub tăcere, subiectul a fost scos, oarecum pe nedrept din manualele de istorie, iar în istoriografie nu s-a mai scris nimic despre acest eveniment. La mai bine de un sfert de secol de la revenirea în rândul țărilor capitaliste, momentul 1907 poate fi privit în mod obiectiv, fără exagerări și fără nici o urmă de „patriotism local”, iar o parte din activitatea de la muzeu este axată pe cercetarea acestui eveniment istoric, pentru a se putea oferi publicului larg informații cât mai corecte și cât mai apropiate de adevărul istoric.
În al doilea rând, în ceea ce privește partea etnografică a misiunii muzeului, trebuie avut în vedere ce presupunea universul țăranului flămânzean: cum se îmbrăcau, ce unelte foloseau, în ce fel de locuințe stăteau, ce ocupații, tradiții și obiceiuri aveau etc. Pentru reconstituirea acelui univers au fost folosite exponate care chiar dacă nu sunt de la 1907, ci mai recente, ele pot oferi o imagine de ansamblu vizitatorului despre modul în care trăiau țăranii ce au declanșat Răscoala. Din această cauză menționam faptul că istoria și etnografia se întrepătrund.
Colecția muzeului este adăpostită în două imobile, o clădire principală și o clădire anexă, ambele restaurate și consolidate în urma proiectului cu fonduri europene. Clădirea principală este cea mai veche construcție din localitate, un monument de patrimoniu local, fiind construită în anul 1910, ca sediu pentru o bancă numită „Triumful”. Ulterior, clădirea a avut mai multe utilități, fiind în același timp sediu al primăriei Flămânzi, dar și cămin cultural (1930-1990), sediu al ocolului silvic (1990-2005). Până la demararea proiectului cu fonduri europene pentru constituirea muzeului, clădirea a fost lăsată în paragină. Clădirea anexă a fost construită mai târziu, cel mai probabil după 1930, ea fiind folosită ca grajd pentru caii primăriei. Așadar, la fel ca la majoritatea muzeelor, clădirile nu au fost construite special pentru a adăposti o colecție muzeală, iar amenajarea a trebuit să fie adaptată în funcție de spațiul de care se dispunea.
Colecția muzeului este împărțită pe 5 săli pentru expoziția permanentă și o sală dedicată expozițiilor temporare. Primele 4 săli și sala pentru expoziții temporare se află în clădirea principală, iar a V-a sală în clădirea anexă. De asemenea, dispunem și de două depozite, unul pentru lemn în clădirea anexă și unul pentru ceramică și textile în clădirea principală. În prima și a treia sală am încercat să ilustrăm impactul Răscoalei de la 1907 în artă, mai exact în sculptură și în pictură. În sala 1 sunt expuse 9 lucrări din ghips patinat ale sculptorului sucevean Gavril Covalschi. Tot de Gavril Covalschi realizată, mai avem o statuie turnată în bronz care exprimă artistic revolta țăranilor de la 1907, însă aceasta nu este expusă în interior, ci la intrarea în muzeu. Se poate spune că aceste lucrări sunt singurele exponate unicat din colecție, ele fiind donate de sculptor „Muzeului Răscoalei 1907”, care a funcționat la Flămânzi în perioada comunistă. Din păcate, acel muzeu a ars în anul 1981, statuile fiind singurele exponate pe care le mai avem de acolo. După 1981 cele 10 statui au fost depozitate în casa de cultură a localității, ele fiind într-o stare proastă de conservare, iar înainte de a fi din nou expuse au fost supuse restaurării, proces de care s-a ocupat domnul restaurator Dan Fărtăiș. În timpul restaurării despre aceste statui se știa doar că au fost expuse la vechiul muzeu din localitate, însă în urma unor cercetări s-a aflat cine le-a realizat și cum au ajuns ele la Flămânzi.
În sala a III-a unde se află, după cum am menționat, Răscoala de la 1907 în pictură, avem printări după tablouri de ale lui Ștefan Luchian („La împărțitul porumbului”, „Conac incendiat”, „Sfârșit 1907”), Octav Băncilă („Propagandistul”, „La sfat”, „Înaintea Răscoalei”, „Prevestirea Răscoalei”, „Răscoala”, „Recunoașterea”, „Blestemul”, „Înmormântarea”), dar și după opere de ale unor caricaturiști și pictori, precum Iosif Iser sau Aurel Jiquidi. Am decis să amenajăm astfel această sală, deoarece era nevoie să arătăm și impactul Răscoalei asupra pictorilor din acea perioadă.
Sala a II-a, cea mai mare și mai spațioasă, cu un frumos balcon traforat ilustrează agricultura, principala ocupație a țăranului, motiv de la care a și pornit flacăra răscoalei. Pe un podium central sunt grupate manechine îmbrăcate în costume tradiționale de lucru, femeiești dar și bărbătești, cu unelte pentru lucrul câmpului, în jurul unui car. Pe vitrinele de perete ale acestei săli sunt expuse fotocopii de documente privind Răscoala de la 1907, care arată nemulțumirile din acea perioadă ale țăranilor din Flămânzi, cum s-a ajuns ca ei să se revolte, dar și urmările revoltei lor.
Sala a IV-a conturează prin reconstituire spațiul de locuire al țăranului din Flămânzi. Din structura casei sătești cu două încăperi și tindă la mijloc, noi am ales să amenajăm camera neîncălzită, care nu avea sobă și care se mai numea „casa cea mare”, odaia de sărbătoare, sau „odaia de curat”. Aici în expunere sunt piese diverse, începând cu anul 1910 și terminând cu anul 1970, asta pentru că așezarea s-a modernizat foarte rapid și greu s-au mai găsit obiecte din satul de altă dată. Mai mult încă, s-a simțit influența târgurilor apropiate, Botoșani, Frumușica și Sulița, care au dus la schimbarea interioară a locuințelor.
În cea de-a V-a sală, aflată în clădirea anexă și mobilată cu podiumuri de expunere și vitrine de perete, în partea stângă și în partea dreaptă, chiar la intrare sunt prezentate: industria casnică textilă cu războiul de țesut, unelte pentru tors și depănat, dar și imagini cu motive decorative de pe ștergare și portul popular de sărbătoare; meșteșugul dogăritului, cu toate uneltele necesare, dar și toate acele lucrurile ce puteau ieși din mâna unui meșter dogar și erau folosite în gospodăria sătească: butoiul pentru vin, butoiașul pentru țuică, putineiul pentru cașul sărat, coveți pentru frământat pâinea, piuă pentru cereale, știubei pentru zolit piese textile cu leșie, brai pentru spălat. Pe un alt podium sunt prezentate cele două obiceiuri de peste an, Crăciunul (copil cu steaua), Anul Nou cu mascați, capră, căiuți împreună cu imagini din vitrină cu mascați și grupuri de căiuți, dar și obiceiuri ale vieții de familie (nașterea, cu leagănul noului născut, nunta cu mire-mireasă și scena de nuntă pe un basorelief de ghips realizat de artista Celine Emilian, născută la Paris în anul 1888). Expoziția din această sală este încheiată cu înmormântarea, ilustrată printr-o masă de pomenire cu două manechine șezând, având pe masă vase de ceramică, linguri de lemn, ștergare pentru preot, iar în vitrină imagini cu fotografii vechi , ce atestă păstrarea ritualului ancestral al înmormântării cu sania, vara.
În concluzie, despre muzeu putem spune că deține o colecție de obiecte reprezentativă pentru orașul Flămânzi, atât din punct de vedere istoric, cât și etnografic, iar amenajarea muzeală este unitară, restectând firul tradițiilor locale, cât și istoria locului.